Selecționerul primei reprezentative a României, Cosmin Contra, s-a arătat mulțumit la capătul Campionatului European U21, dar rămâne cu un regret: „Dacă ne-ar fi ținut curelele, jucam finala„. De asemenea, „Guriță” nu e convins că penalty-ul din care germanii au revenit a fost valabil și promite că și naționala mare va umple stadione și va scoate români în stradă.
România a fost eliminată de la EURO 2019 din Italia și Franța, după 2-4 cu Germania. Deși am terminat în avantaj prima repriză, scpr 2-1, germanii au marcat de trei ori în repriza secundă.
La finalul meciului, Contra a vorbit despre meciul din semifinale: „Poate la Pușcaș putea fi 3-1 (n.r. – în finalul primei reprize), dar sunt momente psihologice, azi toate s-au întâmplat împotriva noastră, iar echipa Germaniei, în a doua repriză, a fost mai bună. Din ce am văzut eu, mi s-a părut că faultul începe în afara careului. Le-am transmis ce aveam de transmis, eu sunt mulțumit de ce am văzut la acest CE, au câștigat acea grupă au pierdut o singură repriză, sunt lucruri pozitive, sunt lucruri de analizat și de îmbunătățit anumite lucruri. Nemții au stat mai bine fizic în a doua repriză, dar au fost multe lucruri pozitive, mai multe decât cele negative.
Deja ei au făcut pasul la echipa mare, cei care au confirmat, care au fost deja și mai vin și cei care au impresionat acum. Lumea a venit la stadion, suporterii au stat cu sufletul la gură, asta înseamnă că echipa națională reintră în inimile fanilor.
Dacă ne-ar fi ținut curelele, jucam finala. Eu sper să scoatem și noi lumea în stradă și sper să umplem și noi stadioanele la EURO 2020″, a declarat Contra pentru TVR la finalul meciului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER